Specialiștii din Olanda

IMG_0331

În perioada 1-8 Octombrie 2015, am primit vizita D-lui Sybren Abma, un susținător Dorcas, cu o experiență bogată în zootehnie.

El și-a exprimat dorința de a petrece câteva zile în comuna Havârna (jud. Botoșani) pentru a cunoaște mai bine din teren proiectul agricol de sprijinire a familiilor tinere, pe care Dorcas îl derulează în acea zonă . Așa cum bine știți, scopul proiectelor de acest gen este ca familiile pe care le ajutăm să devină autosustenabile. Mai precis, prin activitățile agricole pe care le desfășoară cu sprijinul nostru, să poată ajunge în timp să obțină  un venit suficient de bun,  astfel încât să poată trăi din acesta.

Timpul petrecut în Moldova împreună  cu D-l Sybren a fost foarte util, pentru că ne-a ajutat să vedem mai bine stadiul în care sunt beneficiarii (crescători de vaci pentru lapte) din proiect și cum anume pot fi ajutați  ei mai bine. Ne-am bucurat să vedem dorința lui  de a se implica la modul concret, lucru care s-a vazut și din ideile excelente cu care a venit și din sfaturile pe care le-a oferit pentru îmbunătățirea vieții beneficiarilor.

D-l Sybren și-a exprimat dorința de a reveni și anul viitor, lucru pentru care ne bucurăm, desigur, pentru că expertiza sa este una valoroasă  și contribuie la succesul unui astfel de proiect.