Ajutor pentru încălzire pentru bătrânii din Havîrna

poza 3

În luna februarie, 2016, în cadrul proiectului Adopt a granny din Havîrna, județul Botoșani, desfășurat în colaborare cu Asociația Fileo, un număr de 100 de bătrâni nevoiași, au primit ca și ajutor pentru încălzire brichete făcute din resturi vegetale, câte 50 kg fiecare. Aceasta cantitate îi ajunge unui bătrân aproximativ 3 sau 4 săptămâni, luând în considerare și faptul că cei mai mulți folosesc și coceni de porumb. Pentru unii dintre ei, ajutorul acesta este foarte important, deoarece nu le ajunge mica lor pensie pentru achiziționarea din timp a lemnelor pentru foc și mulți mai rabdă frig, făcând mai puțin foc, ca să poată ieși din iarnă. Sunt unii batrani care mai au copaci prin gradină și cumpără mai puține lemne. Și în cazul lor trebuie să plătească pe cineva să le taie, dar oricum cheltuiala este mai mică față de cei care cumpără lemnele.

Pentru a se asigura pe timp de iarnă cu lemne de foc, ei au nevoie de 2 – 3 mc de lemn.  Având în vedere că prețul este undeva la 300 lei/mc, fiecare bătrân trebuie să pună deoparte între 600 și 900 de lei pentru a fi asigurat cu căldură pe timp de iarnă. Pentru majoritatea bătrânilor din proiect, această sumă este mare. Luând în considerare faptul că cei mai mulți dintre ei nu au un venit mai mare de 400 de lei/ lună, și din acești bani cheltuie pe medicamente, pentru mâncare, trebuie să strângă destul de mult cureaua ca să le ajungă și pentru lemne.

Există un ajutor acordat de stat în bani, care poate fi accesat de persoanele/familiile nevoiașe, pentru încălzirea locuințelor. Problema este că, din cauza condițiilor care sunt destul de stricte, multe din familii nu se pot încadra la această subvenție. Spre exemplu, o familie care trăiește în mediul rural, nu are voie să dețină un teren intravilan mai mare de 2.000 mp, ca să poată accesa acest fond de ajutor pentru încălzire. Însă mai toate familiile ce trăiesc la țară, pe lângă bătătura casei, mai au și o mică grădină unde își mai pun ceva legume, dar asta nu înseamnă prea mult pentru situația financiară a acelei familii. Prin urmare multe din familii, chiar dacă au un venit foarte mic pe membru de familie, nu primesc acest ajutor.

Frigul la care se expun mulți dintre ei, fie din cauza unor surse de încălzire adecvate, fie din cauza lipsei combustibilului de care au nevoie ca să alimenteze sursa de căldură este motivul pentru care cei mai mulți suferă de afecțiuni ale sistemului osos, răceli, gripe.

Valeria, una din beneficiarele proiectului Adopt a Granny, din localitatea Havîrna, locuiește împreună cu fiul ei cel mai mic într-o casă veche cu două camere din care doar una este pentru locuit. Cealaltă n-o folosește din cauza că nu are posibilitatea să le încălzească pe amândouă. Fiul ei de multe ori vine beat acasă și se poartă urât cu ea, chiar agresiv uneori. Ea suferă de astm, hipertensiune și reumatism. Pe lângă aceste probleme de sănătate, bătrâna are o deficiență de auz severă, ceea ce face destul de dificilă comunicarea cu dumneaei. Se mișcă greu si acuză dureri de picioare. Cu ocazia vizitei noastre recente a aflat și câți ani are. Ne-a dat buletinul și ne-a rugat să-i socotim câți ani are, căci uitase. După ce i-am calculat vârsta ne-a spus că ea credea că are mai mult.

Cu ocazia acestei vizite i-am dăruit bătrânei Valeria 50 Kg de brichete pentru foc, pe lângă pachetul alimentar pe care îl primește lună de lună. Acest ajutor a fost pentru ea bine venit deoarece ajunsese la fundul sacului în ce privește lemnele. În momentul în care noi ajunsesem la ea era cam frig in casa. Pentru o persoană ca bătrâna Valeria, este esențial sa facă economie la lemne, la mâncare și chiar la medicamente, ca să poată supraviețui cu cei 400 de lei pe lună. La început nu a realizat la ce putea folosi acele batoane cilindrice maronii, dar apoi când i-am explicat că se folosesc pentru foc și că au un randament bun, a fost foarte bucuroasă și mulțumitoare.